03-12-2020

Vizita E.S., domnul Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA in Romania, la Portile de Fier

Excelenta Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, domnul Adrian Zuckerman, s-a aflat astazi, 3 decembrie, intr-o vizita de lucru la Portile de Fier, alaturi de ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu. Delegatia oficiala a fost primita si insotita de domnul Bogdan Badea, presedintele Directoratului Hidroelectrica, impreuna cu alti reprezentanti ai companiei. Cu aceasta ocazie, membrii delegatiei au vizitat obiectivul si le-au fost prezentate date actuale cu privire la productia, performantele si intentiile investitionale ale Hidroelectrica, precum si istoricul amenajarii de la Portile de Fier.

”Intentia Exim US este de a sprijini investitii strategice in Romania si de a asigura linii de finantare de aproximativ 7 mld. de dolari. Doamna Kimberly A. Reed, presedinte Exim Bank Statele Unite, va sosi luni pentru a discuta acordul dintre Guvernul Romaniei si Exim pentru finantarea proiectelor de energie si infrastructura, urmand a face si o vizita la centrala nucleara de la Cernavoda.” - a afirmat Excelenta Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, domnul Adrian Zuckerman, cu ocazia deschiderii evenimentului. 

In acelasi context, ministrul Economiei Energiei si Mediului de Afaceri, domnul  Virgil Popescu, a declarat: ”Incurajez Hidroelectrica sa se implice in proiecte verzi, si vreau sa cred ca societatea isi va diversifica sursele de producere a energiei, ca va trece si la energie solara si eoliana. Hidroelectrica este perla coroanei energiei romanesti, asa cum am mai afirmat-o. Este o companie verde si vreau sa ramana verde.”

Salutam interesul american pentru dezvoltarea si sustinerea proiectelor energetice ale Romaniei, spre beneficiul reciproc. Hidoelectrica manifesta toata dorinta de colaborare cu firme din Statele Unite pe proiecte de anvergura, ca parteneri.” – a afirmat Bogdan Badea, presedintele directoratului Hidroelectrica. ”Avem planuri ambitioase intr-un domeniu care este nu doar profitabil, ci si intr-o continua dezvoltare, directia fiind cea a energiei regenerabile.”

Vizita ambasadorului SUA vine ca urmare a parafarii, in data de 9 octombrie a.c, la Washington D.C., a unui acord interguvernamental extins, care permite cooperarea intre Romania si Statele Unite ale Americii in domeniul dezvoltarii unor proiecte de importanta strategica in domeniul energiei.

Hidroelectrica este lider in productia de energie electrica si principalul furnizor de servicii tehnologice necesare in Sistemul Energetic National si este o companie vitala pentru un sector strategic, cu implicatii in siguranta nationala. Hidroelectrica are in exploatare un numar de 209 centrale hidroelectrice cu o putere instalata totalizand 6.482 MW

Biroul de presa al Hidroelectrica

Abonati-va la newsletter