28-03-2019

Hidroelectrica – societate orientata pe proiecte

Astazi, 28 martie 2019, a avut loc deschiderea oficiala a programului ”Hidroelectrica – societate orientata pe proiecte”. Programul de instruire si consultanta urmeaza a fi derulat pe o perioada de doi ani si se adreseaza unui numar de peste 150 de angajati ai societatii, pornind de la top management si mergand catre salariati implicati in activitatile de dezvoltare, retehnologizare, management de proiect, proiectare s.a. Este vizata modificarea modului de lucru in cadrul Hidroelectrica prin orientarea catre gestionarea de proiecte, prin formarea de echipe cu responsabilitati, termene si obiective riguros stabilite. De asemenea, se doreste transformarea actului de conducere prin eficientizarea proceselor interne.

Consultantul selectat pentru implementare este Asocierea dintre Roland Gareis Consulting GmbH si Integrate Investment SRL, care a concurat pentru proiect cu firme si institutii de prestigiu cum sunt Price Water Coopers (PWC), Deloitte, Ernst & Young, Horvath & Partners, Academia de Studii Economice.

La evenimentul inaugural au participat membri ai Consiliului de Supraveghere, Presedintele Directoratului Hidroelectrica domnul Bogdan Nicolae Badea, membri ai Directoratului, echipa consultantului, condusa de domnul profesor dr. Roland Gareis, Director Executiv al Roland Gareis Consulting Gmbh, membri ai echipei de proiect din partea Hidroelectrica.

„Ne dorim ca prin implementarea acestui program in Hidroelectrica sa imbunatatim actul de conducere, procesul decizional, comunicarea si leadership-ului. Vrem sa realizam o crestere a coeziunii echipei manageriale si a echipelor de proiect si sa facem tranzitia de la o abordare formala, ierarhica, la o abordare bazata pe proiecte”, a declarat dl Bogdan Nicolae Badea, Presedintele Directoratului Hidroelectrica. ”Consider ca o astfel de abordare moderna, care simplifica lantul birocratic de decizie, ne va permite sa gestionam mai eficient activitatile companiei, contribuind astfel la optimizarea costurilor si maximizarea profitului.”

Referindu-se la colaborarea cu Hidroelectrica, Roland Gareis a declarat: „Sunt entuziasmat de de implicarea in acest program care vizeaza transformarea Hidroelectrica intr-o societate orientata pe proiecte. Pentru noi reprezinta o provocare sa oferim consultanta pentru schimbarea structurala dorita si - in special, pentru schimbarea de cultura organizationala necesara.”

Roland Gareis Consulting (RGC) GmbH este o firma austriaca, cu experienta internationala in consultanta, specializata in managementul proceselor, al proiectelor si in managementul schimbarii. A activat mai mult de 10 ani pe piata din Romania si a derulat proiecte complexe la societati precum OMV- PETROM S.A, BCR, Bog’Art etc.

Biroul de Presa al Hidroelectrica

 

Abonati-va la newsletter