16-08-2021

Umplerea lacului Gura Apelor la cota NNR si receptia finala a lucrarilor

Astazi, 16.08.2021, Hidroelectrica a finalizat procedura de umplere la cota NNR (nivel normal de retentie) – 1072,5 mdm a lacului Gura Apelor, apartinand AHE Raul Mare Retezat, Sucursala Hateg, precum si la inaugurarea obiectivului, care – cu aceasta ocazie, a fost dat in exploatare in parametrii initial proiectati. Lucrarile, demarate in anul 1976, s-au derulat pe parcursul a mai bine de 30 de ani, insa receptia finala a  fost amanata de-a lungul timpului pe fondul constatarii unor exfiltratii in exces in zona versantului stang si a necesitatii finalizarii drumului de contur. Ulterior efectuarii unor operatiuni de injectie de beton si consolidari specifice, obiectivul a trecut prin proceduri de evaluare a sigurantei, in anul 2020, managementul companiei luand decizia de a proceda la receptia finala. Umplerea lacului, care se intinde pe circa 360 de hectare si cumuleaza cca 220 milioane de metri cubi de apa, a fost posibila abia in anul curent, pe fondul unei hidraulicitati favorabile.

Ceremonia de inaugurare s-a desfasurat astazi in prezenta conducerii centrale si locale a Hidroelectrica SA, alaturi de autoritatile judetului Hunedoara, prefect, reprezentanti ai parlamentului si cultelor religioase etc.

Scriem astazi o fila importanta in istoria Hidroelectrica, o pagina a increderii in lucrul temeinic facut  si a deciziilor complet asumate.  Aceasta centrala, de la Raul Mare, este a doua cea mai mare centrala de pe raurile interioare, insa nu a fost exploatata niciodata la potentialul din proiect, ori noi nu ne-am dorit ca acest obiectiv sa ramana o Cenusareasa a Hidroelectrica. Avem incredere in felul in care acest proiect a fost realizat, in calculele facute de specialisti si in efortul echipei Hidroelectrica. In plus, umplerea lacului Gura Apelor la cota NNR este o conditie pentru a pune in opera a proiectul de retehnologizare CHE Retezat, a carui valoare estimata se ridica la aproape 77 de milioane de euro, si care a trecut deja de fazele initiale ale achizitiei” – a declarat Bogdan Badea, Presedintele directoratului Hidoelectrica.

Barajul Gura Apelor este al doilea cel mai mare baraj de anrocamente cu miez de lut din Europa, constructia ingloband 7 milioane de metri cubi de piatra proveniti din carierele din zona, precum si un milion de metri cubi de pamant. Constructia, inalta de 160 de metri, este asezata pe o baza lata de 560 de metri si se intinde pe 460 de metri lungime la coronament.

Amenajarea Hidroenergetica Raul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor si hidrocentralele Retezat si Clopotiva, cu o putere instalata de 349 MW si o energie medie multianuala de 629,50 GWh.

AHE Raul Mare Retezat exploateaza potentialul hidroenergetic al unui bazin hidrografic vast, intins pe versantii nordici ai Muntilor Retezat si care functioneaza ca un veritabil castel de ape naturale.

Amenajarea influenteaza pozitiv folosintele din aval, in special alimentarile cu apa potabila. De asemenea, AHE Raul Mare - Retezat regularizeaza debitele naturale ale raurilor Ses, Raul Mare si Lapusnicul Mare in acumularea Gura Apelor, contribuind la atenuarea viiturilor.

Biroul de Presa al Hidroelectrica

Abonati-va la newsletter