19-10-2023

Hidroelectrica, la evenimentul PROFIT Energy.forum

Publicatia profit.ro a organizat, la data de 19 octombrie, evenimentul PROFIT Energy.forum, editia a VII-a. 

Hidroelectrica a participat la acest eveniment care si-a propus sa aduca in dezbatere pregatirile pentru iarna in sectorul energetic romanesc si european.

"Desi Europa pare semnificativ mai bine pregatita pentru sezonul rece 2023-2024 decat a fost pentru cel precedent, persista incertitudini atat pe partea de aprovizionare, cat mai ales in privinta preturilor", conform organizatorului. 

"În România, una dintre marile necunoscute este cât timp va mai funcționa actuala schemă de plafonare a prețurilor pentru consumatorii finali, când și cum va fi modificată în acord cu exigențele legislației și îndrumărilor Uniunii Europene.

Incertitudini există și cu privire la mecanismul de achiziție centralizată de energie la prețul reglementat de 450 lei/MWh impus principalilor producători locali, în privința căruia Comisia Europeană a inițiat o procedură de infringement.

În același timp, România este în plin avânt învestițional pe multiple paliere ale sectorului energetic. Sunt anunțate numeroase proiecte de unități noi de producție de energie regenerabilă, iar numărul prosumatorilor a crescut enorm și este de așteptat să crească în continuare.

Pentru menținerea echilibrului însă, aceste creșteri trebuie coroborate cu întărirea rețelelor de transport și distribuție și cu actualizarea legislației primare și a reglementărilor secundare și terțiare."

Temele de dezbatere au fost:

  1. Plafonare și reglementare de piață în energie electrică
  • Schema de plafonare a prețurilor la zi: costuri și rambursări;
  • Idei de modificare a schemei în acord cu cerințele UE;
  • Mecanismul obligatoriu de achiziție centralizată, cât de bine funcționează și cu ce ar putea fi înlocuit, dacă ne-o va impune Comisia Europeană;
  • Starea la zi a pieței angro libere a energiei.
  1. România, producător major de hidrocarburi în Europa
  • Proiectul Midia, după un an de producție;
  • La zi despre dezvoltarea proiectului Neptun Deep;
  • Noi resurse românești de țiței;
  • Provocări legislative și de reglementare în domeniu;
  • Cum maximizăm beneficiile resurselor energetice fosile românești în condițiile intensificării ambițiilor de decarbonare la nivel European.
  1. Energie electrică: Decarbonare și siguranță a aprovizionării
  • Principalele obstacole și provocări în calea dezvoltării producției de energie regenerabilă în România;
  • Cum echilibrăm dezvoltarea producției cu întărirea rețelelor;
  • Prea mulți prosumatori? Ce ar trebui schimbat în legislație și proceduri;
  • Va reuși România să absoarbă fondurile UE nerabursabile masive destinate decarbonării sistemului energetic?

Abonati-va la newsletter