Daniel Toader este unul dintre cei care isi propun tinte, din ce in ce mai inalte, din ce in ce mai dificil de atins. Dar care, pentru el, nu au insemnat niciodata imposibilul.
“Am inceput sa merg pe munte, mai des, imediat dupa ce am intrat la facultate, ni se destainuie Daniel. Am parcurs, la inceput, tot felul de trasee marcate, vai de abrupt, creste si trasee de semialpinism in Muntii Bucegi. Apoi mi-am achizitionat echipamentul adecvat si am inceput sa merg si iarna, pe trasee din ce in ce mai dificile, in Fagaras, Retezat, Piatra Craiului si Bucegi. Urc pe munte aproape in fiecare weekend si cel putin o data pe an pe un munte inalt din afara tarii.
In anul 2005 am iesit pentru prima data din Romania si am urcat pe Matterhorn (4.478 m), simbolul Elvetiei (apare pe ciocolata Toblerone), unul dintre muntii care necesita o tehnica deosebita pentru a fi escaladat. Pe atunci nu imi imaginam ca am sa urc vreodata pe varfuri de peste 7.000 m.
In anii urmatori am continuat cu Mont Blanc (cel mai inalt varf din Europa Occidentala) si cu ascensiuni in America de Sud, in Bolivia si Peru, pe diverse varfuri de dificultate medie, doua dintre ele fiind la a doua ascensiune realizata de o echipa romaneasca (Chopicalqui 6.354 m si Tocllaraju 6.034 m).
Prima incercare de a cuceri un varf de 7.000 m, Khan Tengri (7.010 m), a fost in 2009. A fost o incercare nefinalizata, datorita problemelor de sanatate si lipsei de antrenament specific. In anul 2012 am reusit primul meu varf de 7 mii (Korzhenekvsakya - 7.105 m, din muntii Pamir). Ascensiunea a fost una foarte rapida, de numai 4 zile din tabara de baza, dus-intors, cu o echipa din Azerbaidjan. Dupa o noua incercare de a cuceri Khan Tengri in 2013, in 2014 am urcat, in echipa cu un alt roman, Lucian Balan, pe varful Ibn Sina, fost Lenin (7.134 m), un varf nu foarte tehnic din punctul de vedere al escaladei, dar cu o ascensiune foarte lunga, de mare anduranta.
Anul 2015 mi-a adus si satisfactia escaladarii solitare, pe ruta nordica, a varfului Khan Tengri, dupa o urcare de 9 zile, din care 4 cu vreme proasta. Iar in anul 2016 am mai adaugat la lista cuceririlor importante varful Ismail Samani, fost Comunism (7.495 m), un varf foarte inalt, dar nu foarte tehnic, ascensiunea, alaturi de Geo Badea, fiind, din cauza conditiilor meteorologice, foarte lunga - 11 zile. Aici este o zona cu multe viscole si temperaturi foarte scazute, iar in aceasta tura mi-au degerat 3 degete.
Pentru viitorul apropiat imi propun sa “cuceresc” distinctia Snow Leopard Award, un premiu care ii recompenseaza pe alpinistii care urca toate cele 5 varfuri de peste 7.000 m de pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice si cu care au fost distinsi, din 1961 pana azi, doar putin peste 600 de alpinisti din intreaga lume. Pentru aceasta mai am de “atacat” varful Pobeda, de 7.439 m. Este cel mai greu si mai periculos din cele 5, cu avalanse, caderi de pietre si cu o ascensiune epuizanta, pe care sper sa il cuceresc in echipa cu un coleg puternic.”
Acestea ar fi, pentru viitor, tintele inalte ale lui Daniel Toader, care completeaza bogatul sau jurnal de bord in care sunt inscrise, pana acum, repere importante:
2005 - Matterhorn - Ruta Elvetiana;
2006 - Mont Blanc - traversare Saua Midi-Ruta Italiana-Val Veny;
2007 - Huayna Potosi (6.088 m), Piramide Blanca (5.230 m), Austria (5.315 m) - Bolivia;
2008 - Chopicalqui (6.354 m), Vallunaraju (5.686 m) - Peru
2010 - Tocllaraju (6.034 m) - Peru;
2011 - Pequeno Alpamayo (5.370 m), Illimani (pana la 6.200 m) - Bolivia;
2012- Korjenevskaya 7.105 m - Tadjikistan;
2013 - Khan Tengri - traversare nord-sud peste umarul Chapaev (fara varf);
2014 - Lenin 7.134 m - Kirghistan;
2015 – Khan-Tengri (7.010 m) – ruta nordica – Kirghistan;
2016 – Ismail Somoni (Komunismus 7.495 m) - Tadjikistan.
2017 - Kazbek 5.047 m; Elbrus 5.642 m; Muztagh Ata 7.546 m;
2018 - Damavand 5.610 m; Manaslu - tabara 4, 7.500 m;
2019 - Ararat 5.165 m; Kazbek 5.047 m; Manaslu 8.163 m.
Cei temerari, dar si cei curiosi asteapta, probabil, sa afle frumoase povesti de pe varfurile inzapezite ale lumii, de la un om modest, care nu considera “cuceririle” sale drept performante, ci doar o lupta cu el insusi.
Nu le ramane decat sa treaca pe la Departamentului IT si Comunicatii din Hidroelectrica, acolo unde poate fi gasit colegul nostru Daniel Toader, personajul din articolul pe care tocmai l-ati citit.