Articol aparut in revista ”100% SPORT”, editia martie 2018

NOI NU I-AM UITAT

PERFIDA RUPTURA MUSCULARA

De multe ori soarta poate fi perfida. Dupa ce la inceput iti face cu ochiul si te face sa crezi ca totul poate fi posibil, ceva mai tarziu iti inchide toate usile. Cam pe acest tipar s-a desfasurat cariera eroului randurilor de fata, Iuliuss Nemteanu.

Daca intalnim adesea un Munteanu la Con­stanta, un Muresan la Iasi, un Ardeleanu la Bacau, un Dunareanu la Oradea, un Olteanu la Turda sau un Galateanu la Ploiesti, de aceasta data lucrurile au stat conform logicii geografice, Nemteanu fiind chiar din Piatra Neamt. Iar tatal sau, vrand probabil ca prenumele sa-i sune mai apasat, i-a pus doi de „s” la final. A crescut la clubul fanion al orasului, Ceahlaul, in acea vreme o obisnuita a Diviziei B, motiv pentru care cei care proveneau din pepiniera sa se opreau la nivelul esalonului secund. N-avea insa sa fie si cazul lui Nemteanu, ascensiu­nea sa incepand repede, inca din perioada juniora­tului. Avea sa fie deschizator de drumuri si pentru alti fotbalisti concetateni de-ai sai, precum Vasile Vamanu sau Vasile Soiman, ajunsi si ei ulterior la nivelul Diviziei A.

Existand si pe-atunci regula obligativitatii juniorului in teren, in 1973, pe cand avea doar 16 ani, a debutat in Divizia B, cu echipa mare a Ceahlaului. Si n-avea sa ramana in primul 11 numai datorita acestui motiv, ci si-a demonstrat repede calitatile de om de gol. Ba mai mult, a fost remarcat si de selectionerii loturilor nationale de juniori, care n-au intarziat sa-l convoace. Acest lucru avea sa-i creasca si mai mult cota si totoda­ta sa-i aduca oferte intr-un viitor apropiat. Adica imediat ce a terminat junioratul. Astfel, in vara lui 1975, a optat pentru Politehnica Iasi, conside­rand alaturi de familia sa ca este cea mai buna varianta, pentru ca acolo putea urma o facultate si astfel sa se realizeze profesional, fratele sau fiind deja student in dulcele targ, totodata era aproape de Piatra Neamtul natal. Gand la gand cu bucurie cu Ilie Oana si Constantin Hermann, antrenorul si, respectiv presedintele clubului din Copou, care si-l doreau foarte mult pe tanarul atacant nemtean, convinsi ca este omul perfect pentru a-l inlocui in centrul liniei de atac pe consacratul Mihai Danila, care fusese ofertat de Dinamo. Si nu s-au inselat. Caci, constincios si aplicat, cu chipul sau sobru care aducea cu Sam McCloud, personajul actorului Dennis Weaver din serialul „Un se­rif la New York” foarte popular in Romania acelor ani, Iuliuss Nem­teanu a gasit imediat drumurile spre portile adverse. Atacurile Doru Ionescu – Iuliuss Nemteanu – Mihai Costea in sistemul 1-4-3-3, si Iuliuss Nemteanu – Constantin Cioaca in cel 1-4-4-2, au fost printre cele mai eficace din istoria Politehnicii Iasi. Interesant ca atunci cand ajunsese la Politehnica era inca elev, terminand liceul in Iasi. Asa ca abia anul urmator a dat la facultate, reusind la hidroteh­nica. Totul parea perfect, cladindu-si peste tot drumuri promitatoare pentru viata. Insa, cand ii era lumea mai draga, in toamna lui 1976, i-a sosit ordinul de incorporare, tocmai la Turnu Magure­le, arma geniu. E drept, la termen redus, adica 9 luni, dar tot armata era. Si culmea, a facut-o chiar pe bune. Culmea, deoarece pe-atunci pana si un fotbalist de esalon inferior reusea sa si-o tempe­reze, avand un statut privilegiat sub arme. Insa la acel moment, un context nefavorabil avea sa-i inchida toate caile de scapare, chiar daca pareau una mai la-ndemana ca alta: cei de la Politehnica n-au reusit sa-l tina la Iasi; cei de la Steaua, care era echipa armatei, voiau sa-l transfere, dar atunci nu au putut s-o faca; nici macar echipa locala Chimia Turnu Magurele, care era diviziona­ra B, n-a izbutit sa-si asigure serviciile sale! A fost un preambul parca la ceea ce avea sa pateasca ceva mai tarziu cariera sa. Necazul n-a venit atat de la faptul ca a trait in mediu cazon in respectiva perioada, cat de la inactivitatea care l-a scos din forma sportiva si din circuitul fotbalului, trebuind sa munceasca timp indelungat pentru a-si reveni complet.

Pe langa Steaua, si Dinamo s-a aratat interesata in a-l transfera. Pe-atunci, spre deosebire de azi, atunci cand cele doua cluburi ale „uniformelor” puneau ochii pe tine, insemna ca ai valoare. L-a tentat plecarea spre Soseaua Stefan cel Mare mai mult pentru faptul ca i-ar fi putut deschide drumul spre echipa nationa­la. Fusese pana atunci convocat in mai multe randuri la lot, insa niciodata n-a apucat sa joace ca tricolor. Vasile Ianul, pe-atunci presedinte la Politehnica, i-a facilitat transferul spre gruparea alb-rosie cu care avea relatii foarte apropiate. In acelasi timp cu el, Dinamo i-a adus pe Andone si Iamandi. Insa nu chiar intotdeauna atunci cand ai ochit un club important, inseamna ca auto­mat ti s-a deschis vana fericirii. Pentru Iuliuss Nemteanu se poate spune ca i s-a ferecat. Caci dupa un inceput promitator, in care s-a lipit la gol si parea ca va prinde titularizarea, a suferit o blestemata ruptura musculara. Care avea in timp sa recidiveze iar si iar, si iar... Astfel, mai mult timp avea sa-si petreaca dincolo de gazon, caci la acea vreme singurul tratament pentru o asemenea afectiune era fizioterapia combinata cu pauza de efort care se intindea pe luni bune. Pana sa ajunga la Dinamo nu avusese nicio problema medicala majora! Astfel, doar un sezon a apucat sa joace efectiv la Dinamo, caci ulterior, cand se mai vindeca, era imprumutat pe la diverse echipe. Din nefericire, nu avea sa mai revina vreoda­ta la potentialul maxim, si nici la Dinamo. Acolo, Mircea Lucescu, noul antrenor, avea alte planuri, din care el nu facea parte.

Dupa disparitia regimului ceausist, gasise niste variante de a juca in al treilea esalon francez, insa din nou ghinion; tocmai atunci vremelnica prim-ministra Edith Cresson a emis o lege legata de viza de lucru, prin care n-a dat voie sa mai intre in „Hexagon” picior de est-european! Asa ca in 1990, a hotarat sa-si incheie cariera de fotbalist, care ajunsese sa-i aduca mai mult deservicii decat beneficii. Caci pentru a pleca in Franta, a trebuit sa demisi­oneze de la Ministerul de Interne, unde era angajat.