S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul S.H.Curtea de Argeş, B-dul Basarabilor, Nr.82-84, Mun. Curtea de Argeş, Jud.Argeş, în data de 27.11.2024, ora 10:00, concurs cu recrutare externă și internă, pentru ocuparea postului de MAȘINIST TURBINE, pe durată nedeterminatǎ, la Secţia Exploatare Buzău Nord-Prahova/UHE Buzău, din cadrul S.H. Curtea de Argeş.
RESPONSABILITATI PRINCIPALE:
- Deservirea instalațiilor energetice aferente postului în condiții de siguranță, în concordanță cu dispozițiile pe linie ierarhică și regulamentele în vigoare (executare manevre si/sau lucrari, supraveghere, verificare, control in instalatii).
- Postul presupune munca în ture și efectuare de ore suplimentare, conform Contractului Colectiv de Muncă al Hidroelectrica și Codului Muncii.
CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii si de dorit la concursul pentru ocuparea postului de mașinist turbine, sunt:
Condiţii obligatorii:
- Studii : minim absolvent de scoala profesionala;
- Calificare/curs de calificare în domeniul mecanic, electromecanic, lăcătuș mecanic, mecanic mașini și utilaje;
- Cunoştinţe privind echipamentele şi instalaţiile energetice;
- Cunoştinţe privind legislaţia SSM, Mediu, SU în domeniu;
- Cunoştinţe privind regulamente, proceduri, instrucţiuni în domeniu, alte reglementări privind activitatea de exploatare.
- Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare (www.hidroelectrica.ro - Despre noi / Guvernanta corporativa) - declarație conform Codului Etic Hidroelectrica în vigoare.
Condițiile de dorit:
- Absolvent studii medii (liceu, şcoală de maiştri);
- Cursuri de perfectionare în domeniul energetic;
- Autorizat ISCIR;
- Legator de sarcina;
- Agent de securitate;
- Minim 1 an experiență în domeniul energetic.
DOCUMENTE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS:
- Fişă de înscriere
- Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post
- Copia CI
- Copie după carnetul de muncă și /sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/extras din REVISAL
- CV (de preferat în format Europass) – va conţine inclusiv numele şi date de contact pentru cel puţin 2 persoane ce pot oferi referinţe profesionale despre candidat
- Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate
- Cazierul judiciar (se solicita pentru consultare) *
- Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare
DERULAREA CONCURSULUI:
Concursul pentru ocuparea postului de mașinist turbine constă în:
- Probă scrisă – pondere 100% din nota finală.
Nota minimă pentru angajarea în funcţia de mașinist turbine este 7,00
Rezultatele concursului vor fi comunicate (prin afișare la sediul SH Curtea de Argeş, prin publicare pe site-ul societății, pe intranet-ul societatii, prin e-mail sau telefonic) în data de 28.11.2024.
Oferta de angajare propusă concurentului declarat admis la concurs are ca termen de acceptare 10 zile calendaristice, în caz contrar va fi înștiințat următorul clasat în ordinea rezultatelor și opțiunilor exprimate; dacă acesta nu îndeplinește baremul, postul va intra într-un nou proces de recrutare.
MODALITĂȚILE DE INSCRIERE LA CONCURS:
Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 26.11.2024, ora 12:00, la Serviciul Resurse Umane şi Comunicare din cadrul Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş.
Relatii suplimentare se pot obține la telefon 0248/507.241.