31-03-2025

ANUNT concurs cu recrutare interna si externa - 1 post de specialist in domeniul securitatii si sanatatii in munca - Compartiment SSM, Mediu - SH PORTILE DE FIER 24.04.2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul Sucursalei Hidrocentrale Porţile de Fier, din Strada I.G. Bibicescu, nr. 2, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în data de 24.04.2025, ora 10:00, concurs cu recrutare internă și externă pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului de SPECIALIST ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII  ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ la Compartiment SSM, MEDIU - SH Porţile de Fier.

 

RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI DE SPECIALIST ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII  ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ:

  • Identificarea și monitorizarea reglementărilor care generează obligații pentru societate privind securitatea și sănătatea în muncă și formularea de propuneri de măsuri către Managerul Departamentului SSM și Protecția Mediului și Managerul de sucursala privind respectarea acestor obligații;
  • Participarea la identificarea, documentarea și implementarea proceselor necesare pentru organizarea activităților privind securitatea și sănătatea în muncă în cadrul sucursalei;
  • Planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și analiza activității de securitate și sănătate în muncă din cadrul SH ca lucrător desemnat, în înțelesul Legii 319/2006 a securității și sănătății în muncă și a Normelor de aplicare aprobate prin HG 1425/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  • Asigurarea aplicării în mod unitar la nivelul SH a principiilor referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătăţii și securității lucrătorilor.
  • Atunci când este nominalizat prin decizie de către Conducerea Hidroelectrica in rolul de Proprietar de Proiect/Program sau Manager Proiect/ Program sauMembru in echipa de Proiect/ Program sau Colaborator Proiect/ Program in cadrul unui proiect/ program, indeplineste toate atributiile/ responsabilitatile specific rolului, incluse in regulamentele interne ale Hidroelectrica.

 

CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii și de dorit la concursul pentru ocuparea postului de SPECIALIST ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII  ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ sunt:

 

Condiţii obligatorii:

  • Absolvent studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti/agricole/silvice;
  • Curs de formare profesională în domeniul securității și sănătății în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de ore;
  • Minim 2 ani de vechime în domeniul securității și sănătății în muncă;
  • Cunoaşterea şi aplicarea cerințelor legale și altor cerințe din domeniul securității și sănătății în muncă;
  • Cunoaşterea şi aplicarea fișelor de proces specifice activităţii;
  • Cunoașterea, înțelegerea şi aplicarea conceptelor și cerințelor privind sistemul de management de sănătate și securitate ocupațională;
  • Cunoașterea și aplicarea prevederilor de bază din domeniul situațiilor de urgență cu privire la prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale;
  • Cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor şi instrumentelor de analiză, capacitatea de a utiliza tehnici adecvate pentru evidențierea problemelor în diferite circumstanțe;
  • Cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de comunicare şi de lucru în echipă;
  • Cunoaşterea şi utilizarea instrumentelor Microsoft Office (Word, Excel și PowerPoint) şi abilităţi privind utilizarea Internetului, Intranetului şi a corespondenţei electronice.
  • Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare www.hidroelectrica.ro - Despre noi / Guvernanţa corporativă) - declarație conform Codului Etic Hidroelectrica, în vigoare.

 

Condiţii de dorit:

  • Cursuri postuniversitare în domeniul de activitate sau masterat în domeniul de activitate;
  • Curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puțin 180 de ore;
  • Cunoașterea unei limbi străine de circulaţie internaţională la nivel mediu;
  • Tendinţe pe plan național și internațional în domeniul sistemelor de management de sănătate și securitate ocupațională și legislației din domeniul securității și sănătății în muncă.

 

     DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS:

  • Fişă de înscriere
  • Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post
  • Copia CI
  • Copie după carnetul de muncă și/sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/extras din REVISAL
  • CV (de preferat în format Europass) – va conţine inclusiv numele şi date de contact pentru cel puţin 2 persoane ce pot oferi referinţe profesionale despre candidat
  • Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate
  • Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare

 

 DERULAREA CONCURSULUI:

Concursul pentru ocuparea postului de specialist în domeniul securității și sănătății în muncă constă în:

  • probă scrisă – pondere 70 % din nota finală;
  • interviu are o pondere de 30 % din nota finală.

Nota minimă pentru admiterea la interviu este 7,15.

Nota minimă pentru angajare pe postul de specialist în domeniul securității și sănătății în muncă este 8,00.

Pentru a fi declarat admis, un candidat trebuie să obțină minim nota 5 la fiecare din probele susținute.

Rezultatele concursului vor fi comunicate prin afișare la sediul SH Porțile de Fier/ prin publicare pe site-ul societății/ pe intranet-ul societății/ prin e-mail sau telefonic,  în data de 25.04.2025. 

Oferta de angajare propusă concurentului declarat admis la concurs are ca termen de acceptare 10 zile calendaristice, în caz contrar va fi înştiinţat următorul clasat în ordinea rezultatelor și opțiunilor exprimate; dacă acesta nu indeplinește baremul, posturile vor intra într-un nou proces de recrutare.

Calendarul desfășurării procesului de recrutare este următorul:

Nr. crt.

Denumire document/proba din cadrul procesului de recrutare

 

TERMEN/DATA

1.           

Anunțul privind scoaterea la concurs  a postului vacant / care urmează a se vacanta (formular - S05.120/F2)

 

Afișat în ziua inregistrării anunțului

 

-          31.03.2025

 

2.           

Depunere fișe de inscriere la concurs

 

Cel târziu cu 2 zile lucrătoare inainte de data desfășurării probei scrise

 3.

I. Proba scrisă - contract individual de munca pe perioada nedeterminata

 

 

 

II. Interviu – contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată

 

I. Minim 10 zile lucrătoare de la data înregistrării anunțului

- 24.04.2025

II. În aceeași zi sau în următoarele 2 zile lucrătoare dupa proba scrisă, dupa caz

- 24.04.2025

4.

Afișare rezutate parțiale dupa proba scrisă  la avizierul/sediul societății

 

Imediat dupa finalizare proba scrisă.

5.

Publicarea rezultatelor probelor de concurs/examen la avizierul / pe site-ul /pe intranet-ul (sharepoint-ul) societatii, in functie de sursa de selectie, pentru cresterea transparentei procesului de selectie,  dupa caz.

 

In ziua lucrătoare următoare desfășurării concursului, după caz

 

- 25.04.2025

 

6.

Contestații

 

In termen de o (1) zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor de la pct. 5.

7.

Publicarea rezultatelor după soluționare constestații pentru probele de concurs/examen la avizierul / pe site-ul /pe intranet-ul (sharepoint-ul) societatii, in functie de sursa de selecție, pentru creșterea transparentei procesului de selecție,  după caz.

 

In termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării contestației

 

- 05.05.2025

 

8.

Transmiterea ofertei de angajare propuse concurentului declarat admis

 

După data rezultatelor de la punctul 5 sau punctul 7, după caz – 10 zile lucratoare

9.

Competența de anulare/ suspendare a concursului/ examenului, după caz este a Directoratului.

 

Motivat, cu cel mult 2 zile lucrătoare înainte de prima probă

 

    MODALITĂŢILE DE ÎNSCRIERE LA CONCURS:

Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 22.04.2025, ora 12:00, la sediul SH Porţile de Fier - Serviciul Resurse Umane și Comunicare.

 

Relaţii suplimentare se pot obține la telefon 0252/308608 sau 0252/308634.

Abonati-va la newsletter