01-02-2024

Anunț interviu cu recrutare internă și externă 1 post de Dispecer energetic de hidroamenajare la Serviciul Management Energetic Dispecerat – SH Sebes - 09.02.2024

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. - SH SEBES  organizează la  sediul sediul Sucursalei Hidrocentrale Sebeş, str.Alunului nr.9, Sebeş, judetul Alba, în data de 09.02.2024  începând cu ora 10.00, interviu pentru ocuparea pe durată determinată de 6 luni, a postului de Dispecer energetic de hidroamenajare la Serviciul Management Energetic Dispecerat din cadrul SH Sebeș

RESPONSABILITATI PRINCIPALE :

  • Conducerea operaţională a instalațiilor SH în conformitate cu Ordinele de Învestire;
  • Gestionarea programului de producție aprobat, corelat cu dispoziţiile treptelor superioare de dispecer și comenzi interne HE, urmărirea realizării zilnice și propuneri operative de corectare a programului de funcționare în funcție de starea capacităților de producție și de situația hidrologică;
  • Postul presupune munca in ture si efectuare de ore suplimentare, conform Contractului Colectiv de Munca al Hidroelectrica si Codului Muncii.

 

CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii si de dorit la interviul pentru ocuparea postului de Dispecer energetic de hidroamenajare, sunt:

Condiții obligatorii:

  • Studii superioare tehnice, specialitatea: Energetica, Hidroenergetica, Electroenergetica, Electrotehnica, Ingineria sistemelor electroenergetice, Electromecanica și altele similare;
  • Minim 3 ani experiență în domeniul energetic;
  • Cunoaşterea instalaţiilor electrice, mecanice şi hidromecanice aflate în autoritatea de conducere operaţională a DHE;
  • Cunoaşterea şi aplicarea întocmai a prevederilor Regulamentului de conducere prin dispecer a SEN;
  • Cunostinte despre piaţa de energie electrică, a Codului Comercial al pieţei de energie electrică;
  • Cunoaşterea legislaţiei, regulamentelor şi normativelor în vigoare, prescripţiilor de exploatare şi instrucţiunilor în vigoare in domeniul electric;
  • Cunoaşterea normelor generale şi specifice de SSM, SU și PM;
  • Cunoştinţe operare PC (MS Office, Platforma DAMAS, aplicațiile Management Tehnic si Oferta de energie).
  • Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare (hidroelectrica.ro – Despre noi / Guvernanta corporativa) – declarație conform Codului Etic Hidroelectrica in vigoare.)

 

Condiții de dorit:  

  • Masterat/ doctorat/ cursuri postuniversitare in domeniul energetic;
  • Cursuri de formare in domeniul energetic;
  • Autorizare ANRE gr. IVB;
  • Cunoştinţe de limba engleză nivel mediu.

DOCUMENTELE NECESARE INSCRIERII LA INTERVIU

  • Fișă de înscriere;
  • Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post;
  • Copia CI;
  • Copie după carnetul de muncă și /sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/ extras din REVISAL;
  • CV (de preferat în format Euro Pass) – va conține inclusiv numele și date de contact pentru cel puțin 2 persoane ce pot oferi referințe profesionale despre candidat;
  • Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate;
  • Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare.

 

DERULAREA INTERVIULUI

Interviul  pentru ocuparea postului de Dispecer energetic de hidroamenajare va avea o pondere de 100 % din nota finală, pentru angajarea pe durata determinată.

Nota minimă pentru angajare/promovare în funcția de Dispecer energetic de hidroamenajare este 8.00.

Rezultatele interviului vor fi comunicate prin afișare la sediul SH Sebeș/ prin publicare pe site-ul societății/ pe intranet-ul societății/ prin e-mail sau telefonic, în data de 12.02.2024

Oferta de angajare propusa concurentului declarat admis la interviu are ca termen de acceptare 10 zile calendaristice, în caz contrar va fi înștiințat următorul clasat în ordinea rezultatelor și opțiunilor exprimate; dacă acesta nu îndeplinește baremul, postul va intra într-un nou proces de recrutare.

 

MODALITĂȚILE DE INSCRIERE LA INTERVIU

Documentele necesare înscrierii la interviu se vor depune până în data de 08.02.2024, orele 12:00 la Biroul Resurse Umane si Comunicare din cadrul Sucursalei Hidrocentrale Sebeș.

Relații suplimentare se pot obține la telefon 0258.806455.

Abonati-va la newsletter