S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul Sucursalei Porțile de Fier/UHE Târgu Jiu, din Strada Tineretului, nr. 8, Târgu Jiu, judetul Gorj în data de 03.07.2024, ora 10:00, concurs cu recrutare internă și externă pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a postului de MAȘINIST INSTALAȚII HIDROTEHNICE – Atelier Exploatare Motru – Captări secundare - SH Porţile de Fier/UHE TG JIU.
RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI DE MAȘINIST INSTALAȚII HIDROTEHNICE:
- Asigură funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor și uvrajelor din zona de deservire, respectiv captările secundare și uvrajele aferente acestora din zona de deservire
CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii și de dorit la concursul pentru ocuparea postului de MAȘINIST INSTALAȚII HIDROTEHNICE sunt:
Condiţii obligatorii:
- Minim absolvent de școală profesională;
- Certificat calificare profil: mecanic, electromecanic;
- Cunoștințe privind instalațiile mecanice și echipamentele energetice;
- Cunoștințe privind interpretarea schemelor mecanice;
- Cunoștințe privind regulamente, instrucțiuni, proceduri și alte reglementări privind activitatea de exploatare;
- Cunoștințe privind activitatea de SSM, mediu și SU în domeniu;
- Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare www.hidroelectrica.ro - Despre noi / Guvernanţa corporativă) - declarație conform Codului Etic Hidroelectrica, în vigoare.
Condiţii de dorit:
- Absolvent studii medii;
- Cursuri de perfecționare în domeniul energetic;
- Experiență: Minim 2 ani în domeniul energetic.
- Competențe minimale privind utilizarea calculatorului.
DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS:
- Fişă de înscriere
- Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post
- Copia CI
- Copie după carnetul de muncă și /sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/extras din REVISAL
- CV (de preferat în format Europass) – va conţine inclusiv numele şi date de contact pentru cel puţin 2 persoane ce pot oferi referinţe profesionale despre candidat
- Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate
- Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare
DERULAREA CONCURSULUI:
Concursul pentru ocuparea postului de mașinist instalații hidrotehnice constă în probă scrisă și are o pondere de 100% din nota finală.
Nota minimă pentru angajarea pe postul de mașinist instalații hidrotehnice este 7,00.
Rezultatele concursului vor fi comunicate pe site-ul societății, pe intranet-ul societății, prin afișare la sediul S.H. Porţile de Fier/UHE Tg Jiu, prin e-mail sau telefonic în data de 04.07.2024.
Oferta de angajare propusă concurentului declarat admis la concurs are ca termen de acceptare 10 zile calendaristice, în caz contrar va fi înştiinţat următorul clasat în ordinea rezultatelor și opțiunilor exprimate; dacă acesta nu indeplinește baremul, postul va intra într-un nou proces de recrutare.
MODALITĂŢILE DE ÎNSCRIERE LA CONCURS:
Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 02.07.2024, ora 12:00, la Serviciul Resurse Umane și Comunicare din cadrul SH Porţile de Fier/UHE Tg Jiu.
Relaţii suplimentare se pot obține la telefon 0253/207216, 0252/308608 sau 0252/308634.