20-08-2020

Anunt concurs recrutare interna si externa 1 post electrician sef tura la CHE Piatra Neamt, Sectia Exploatare Bistrita - SH Bistrita - 11.09.2020

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul Sucursalei Hidrocentrale Bistriţa, str. Lt. Drăghiescu, nr. 13, Piatra Neamţ, jud. Neamt, în data de 11.09.2020 ora 10.00, concurs cu recrutare internă şi externă pentru ocuparea  postului de electrician şef tură, pe durata nedeterminată, la CHE Piatra Neamţ, Secţia Exploatare Bistriţa din cadrul S.H. Bistriţa.

RESPONSABILITĂŢI PRINCIPALE :

- deservirea instalaţiilor energetice aferente postului în condiţii de siguranţă, în concordanţă cu dispoziţiile pe linie ierarhică şi regulamentele în vigoare (executare manevre şi/sau lucrări, supraveghere, verificare, control în instalaţii);

- postul presupune munca în ture şi efectuare de ore suplimentare, conform Contractului Colectiv de Muncă al Hidroelectrica şi Codului Muncii.

CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii si de dorit la concursul pentru ocuparea postului de electrician şef tură sunt:

Condiţii obligatorii:

  • Studii: minimum absolvent şcoală profesională;
  • Calificare în meseria de electrician sau electromecanic;
  • Cunoştinţe privind instalaţiile electrice şi echipamentele energetice;
  • Cunoştinţe privind interpretarea schemelor electrice;
  • Cunoştinţe privind legislaţia SSM, Mediu SU în domeniu;
  • Cunoştinţe privind regulamente, instrucţiuni şi alte reglementari privind activitatea de exploatare;
  • Cunoştinţe minime privind utilizarea calculatorului;
  • Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare (www.hidroelectrica.ro - Despre noi / Guvernanta corporativa) - declarație conform Codului Etic Hidroelectrica în vigoare.

Condiții de dorit:

  • Studii medii (liceu/şcoala de maiştri) / superioare de specialitate;
  • Calificare/curs de calificare în domeniul energetic, în centrale şi staţii electrice s.a;
  • Autorizări minimum ANRE IIA, IIB; agent de securitate;
  • Experienţă minimum 3 ani vechime în profesia de electrician, energetician sau electromecanic.

DOCUMENTELE NECESARE INSCRIERII LA CONCURS

  • Fişă de înscriere
  • Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post
  • Copia CI
  • Copie după carnetul de muncă și /sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/ extras din REVISAL
  • CV (de preferat în format Europass) – va conţine inclusiv numele şi date de contact pentru cel puţin 2 persoane ce pot oferi referinţe profesionale despre candidat
  • Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate
  • Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare

DERULAREA CONCURSULUI

Concursul pentru ocuparea postului de electrician şef tură constă în:

  • Probă scrisă – pondere 70% din nota finală
  • Probă practică – pondere 30% din nota finală

Nota minimă pentru admiterea la proba practică este 5,72.

Nota minimă pentru angajare în funcţia de electrician şef tură este 7,00.

Rezultatele concursurilor vor fi comunicate (prin afișare la sediul S.H. Bistrita, prin publicare pe site-ul societatii, prin publicare pe intranet-ul societatii, prin e-mail sau telefonic)  în data de 14.09.2020. 

MODALITĂȚILE DE INSCRIERE LA CONCURS

Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 10.09.2020, ora 12.00, la sediul Sucursalei Hidrocentrale Bistriţa, Birou Resurse Umane și Comunicare.

Relatii suplimentare se pot obține la telefon 0233/207185.

Abonati-va la newsletter