Comunicat de presa

9 septembrie 2015

 

 

Hidroelectrica a finalizat o investitie de 150 milioane euro

 

 

In data de 10 septembrie 2015, va avea loc la Portalul Galerie de acces Pruncea, care face parte din amenajarea hidroenergetica Surduc-Siriu, ceremonia de inaugurare a celei mai lungi galerii de aductiune din Romania realizate dupa anul 1984. Proiectul Amenajarii hidroenergetice Surduc-Siriu se desfasoara in judetele Buzau, Covasna si Vrancea, pe raurile Buzau, Basca Mare, Basca Mica si Zabala si a fost demarat in anul 1981. 

Aductiunea Surduc-Nehoiasu conduce apa din acumularea Surduc la centrala hidroelectrica Nehoiasu si are lungimea de aproximativ 16,6 km, un debit instalat de 40mc/s si un diametru interior de 4 metri. Din punct de vedere constructiv, galeria este de forma circulara la interior si este protejata pe toata lungimea cu o camasuiala din beton de 30-35 cm grosime.

Executia galeriei a fost atacata pe 8 fronturi, la Basca Mare, Titilau, Pruncea, Trestia si Castel. In prezent, se realizeaza executia si strapungerea ultimului tronson de galerie subterana (tronson Trestia-Castel), care marcheaza finalizarea excavatiei aductiunii, asigurand intregirea acesteia pe intreaga sa lungime de 16,6 km prin masivul muntos al Buzaului.

 Derivatia Surduc-Nehoiasu, alcatuita din aductiunea principala Surduc-Nehoiasu si nodul de presiune Surduc-Nehoiasu, constituie o premiera a ultimilor 20 de ani, din mai multe puncte de vedere si anume:

-  are cea mai lunga galerie de aductiune escavata pentru folosinta energetica, precum si cea mai lunga galerie fortata (2.540m);
-  asigura cea mai mare cadere hidraulica din investitiile in executie ale Hidroelectrica (cca. 490 metri);
-  strabate o zona de mare complexitate geologica caracterizata de alternanta sisturilor argiloase (dure si moi) si gresii (dure si friabile), care prezinta risc mare de accidente geologice, dublata de aspectele tectonice ale zonei Vrancea-Buzau;
-  reprezinta cea mai mare dintre investitiile in executie ale Hidroelectrica.

Finalizarea derivatiei Surduc-Nehoiasu va permite instalarea in cadrul Centralei Hidroelectrice Nehoiasu a celei mai mari capacitati de producere a energiei electrice puse in functiune de catre Hidroelectrica de la inceputul anilor 1990, hidroagregatul avand o putere instalata de 55 MW si o productie de energie electrica estimata in anul hidrologic mediu de 171,8 GWh.

Proiectul Amenajarii hidroenergetice Surduc-Siriu are un caracter complex si se realizeaza in mai multe etape, pe trepte ale investitiei, reanalizate sistematic din perspectiva optimizarii tehnico-economice. Valoarea decontata pana in prezent pentru realizarea treptei Surduc-Nehoiasu se ridica la aprox. 600 de milioane de lei, restul de executat pentru fiind de aprox. 250 de milioane de lei, astfel incat investitia va totaliza aproape 850 de milioane de lei.

In cadrul Amenajarii hidroenergetice Surduc-Siriu este pusa in functiune, din anul 1988, Centrala Hidroelectrica Nehoiasu I, avand instalate 2 hidroagregate cu o putere totala instalata de 42 MW si o productie medie de energie evaluata la 120,6 GWh/an.

Mentionam ca investitia in Amenajarea hidroenergetica Siriu-Surduc face parte din planul de investitii al Hidroelectrica pentru perioada 2015-2020.

Bugetul alocat de Hidroelectrica pentru realizarea lucrarilor de dezvoltare-retehnologizare-mentenanta in aceasta perioada este de peste 1,3 miliarde de euro, distribuit astfel:

•   Amenajari hidroenergetice noi: 450 milioane de euro in proiectele aflate in curs de executie (Siriu-Surduc, Racovita, Bretea, Rastolita, Dumitra-Bumbesti, etc);

•    Retehnologizarea amenajarilor hidroenergetice existente:  305 milioane de euro in retehnologizarea a 4 hidrocentrale de mare capacitate: Stejaru (cu o capacitate de 210MW), Vidraru (cu o capacitate instalata de 220MW), Raul Mare Retezat (cu o capacitate instalata de    335 MW), Mariselu (cu o capacitate instalata de 220 MW) si in modernizari de hidroagregate;

•    Mentenanta amenajarilor hidroenergetice existente:  240 milioane euro in lucrari de mentenanta cu capitalizare;

•    Achizitia si realizarea de capacitati noi de productie din alte surse regenerabile (eolian, solar, biomasa): 300 milioane euro investitii in capacitati noi de productie din surse regenerabile.

 

Biroul de Presa al Hidroelectrica