Comunicat de presa

20 iunie 2014

 

RADU LUCA, DE LA TINMAR LA HIDROELECTRICA !

 

Prin decizia Euro Insol, Administratorul Judiciar al Hidroelctrica S.A., incepand cu data de 20 iunie 2014, Radu Luca a fost numit Manager al Departamentului Trading din cadrul Directiei Trading – Furnizare.

Radu Luca a absolvit in anul 2003 Facultatea de Stiinte Economice, specializarea Tranzactii Internationale, in cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca. Are experienta in tradingul de energie si o buna intelegere a pietelor de energie. In perioada 2003-2006 a lucrat la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu iar in perioada 2006-2010 a fost broker de tranzactii cu energie de tip forward si options pe bursa Nordpool si pe pietele continentale de energie la firma ICAP Energy AS, Norvegia. Din 2012 si pana la angajarea la Hidroelectrica a fost Director de Trading la Tinmar-Ind S.A. Romania, cel mai mare trader privat de energie electrica din România, cu o cota de piata de 8% si cu o cifra de afaceri de peste 300 milioane euro. Radu vorbeste fluent engleza, germana si norvegiana.

In urma cu o luna, Hidroelectrica l-a angajat ca Director al Directiei Trading – Furnizare pe Marius Chiriac care a activat mai multi ani ca Director la Enel Trading si Enel Muntenia.

„Dupa o experienta traumantizanta si vadit prejudeciabila a contractelor bilaterale incheiate cu baietii destepti din perioada 2002- 2012, dupa o perioada, 2012-2014, de relativa inadaptabilitate la piata, evolutii, realitati si tendinte, Hidroelectrica trebuia sa incerce un management mai dinamic, mai asumat, mai vizionar si mai creativ pe zona de trading si furnizare energie. Anticipam inca din 2012 ca energia generata din surse regenerabile, va pune o presiune teribila pe producatorii traditionali din surse primare: termo, nuclear si hidro. De atunci si pana azi, marjele comerciale ale acestor producatori, s-au subtiat tot mai mult. Unii dintre ei vand in pierdere, pentru ca azi pretul megawatt-ului in piata este mult mai mic decat pretul lor de cost. Si Hidroelectrica cu toate masurile luate pentru a-si eficientiza si optimiza costurile de productie, vinde la limita pretului de cost. In atare conditii, aducerea unor profesionisti din mediul privat pe zona de trading si furnizare, apare ca o necesitate obiectiva. Hidroelectrica, pentru a-si maximiza profitul, trebuie sa invete sa vanda mai mult decat produce. Marius Chiriac si Radu Luca vin la Directia de Trading Furnizare din mediul privat. Vor mai veni si altii. Impreuna, vechi si noi, vor trebui sa formeze o echipa de succes care sa transforme Hidroelectrica in cel mai important jucator pe piata de energie din Romania si tarile limitrofe”, a declarat Av. Dr. Remus Borza, Administratorul Judiciar al Hidroelectrica.

Biroul de Presa al Hidroelectrica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RADU LUCA

Manager Departament Trading