COMUNICAT DE PRESA

28 aprilie 2014

 

 

BORZA A ANGAJAT DIRECTORUL CARE VA COORDONA PROCESUL DE LISTARE A HIDROELECTRICA

 

 

Prin decizia administratorului judiciar Euro Insol, in urma procesului de recrutare derulat in 2013  de firma Pedersen&Partners, incepand de azi 28 aprilie 2014, domnul Stefan Alexandru Frangulea, a fost numit Manager al Departamentului Strategie si Cooperare Internationala.

 

Domnul Frangulea va coordona procesul de vanzare a celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul societatii, va gestiona relatia cu actionarii si investitorii si va implementa strategia de privatizare a Hidroelectrica prin vanzarea pe Bursa de la Londra si Bucuresti a unui pachet de 15% din capitalul social al companiei.

 

Stefan Frangulea a absolvit in anul 2000, ca sef de promotie, Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul ASE Bucuresti. Bursier Erasmus in Franta, Master in piete financiare si valutare (ASE), domnul Frangulea a absolvit si doua MBA-uri – unul la International Executive Development Centre, Slovenia, 2006 si altul la Vienna University of Economics and Business Administration, Austria, 2008.

 

In perioada 2000-2002 domnul Frangulea a lucrat la Citibank Romania iar in perioada 2002-2004 in cadrul Raiffeisen Bank.  Intre 2004-2007 a ocupat pozitia de Sef Departament Sector Public din cadrul Directiei Clienti Mari si Finantari Structurale a HVB Tiriac Bank SA. Din 2007 pana in 2008 a ocupat pozitia de vicepresedinte la General Electric, International Romanian Branch pentru ca din 2008 pana in 2011 sa coordoneze trezoreria Garanti Group Romania. Din 2011 pana in 2013 a fost Seful Departamentului Sector Public - Retea Corporate la BCR, iar din 2013 pana in prezent Director la Directia Managementul Vanzarilor la BCR Pensii.

 

Vorbeste fluent engleza si franceza.

 

„Listarea Hidroelectrica reprezinta o prioritate asumata de Guvernul Romaniei, actionarii si creditorii societatii. Iar acest lucru se va intampla imediat ce compania va iesi din insolventa.  Listarea la Bursa de la Bucuresti si eventual de la Londra va genera o infuzie de capital de 300-500 milioane de euro, bani ce vor fi alocati in retehnologizarea centralelor de mare putere si finalizarea investitiilor in capacitati noi de producere a energiei electrice. Listarea companiei va transparentiza managementul acesteia si o va supune rigorilor de raportare specifice pietei de capital. Dar cel mai mare castig al privatizarii Hidroelectrica prin listarea la bursa o reprezinta diluarea ingerintei factorului politic in managementul companiei”, a declarat av. dr. Remus Borza, Administratorul Judiciar al Hidroelectrica.

 

 

Biroul de Presa al Hidroelectrica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stefan Alexandru Frangulea,

Manager Departament Strategie si Cooperarea Internationala