interviu cu

Remus Borza,

Presedinte Euro Insol

 

 

 

                                       Romania

                            are nevoie de un vizionar,

                              un ideolog si un strateg

 

Presedintele Euro Insol, Avocat Doctor Remus Borza, se numara printre putinii care au ales, in acest prim sfert de secol de neocapitalism, sa-si aloce cea mai importanta parte a timpului carierei. A reusit sa demonstreze ca, acolo unde e vointa si pricepere, rezultatele pozitive apar rapid. Exemplu clar, Hidroelectrica, societate care de pe buza prapastiei a fost adusa la un nivel de profitabilitate ravnit de tot mediul privat. Remus Borza are si o viziune foarte interesanta asupra modului in care Romania ar trebui sa isi protejeze si multiplice averea.

 

Cum apreciati procesul de trecere de la comunism la capita­lism, respectiv trecerea de la proprietatea publica la cea privata pe teritoriul Romaniei in acesti ani?

 

La o prima vedere a fost un proces dureros, destul de complex si dificil, pe care nu l-am parcurs inca 100%! Din pacate avem de-a face aici cu o anumita mentalitate specifica unui sistem inchis, unor metehne, naravuri de sorginte medievala, balcanica, sau fanariota. Suntem si astazi, la 25 de ani de economie de piata, tributari unor anumite concepte eminamente bolsevice – etatismul economic si egalitarismul social. Etatismul economic este pagubos intr-o economie de piata. Una este centralismul economic, iar acest concept l-am implementat cu succes in toate companiile pe care Euro Insol le administreaza. Aplicand principiul centralismului, am generat, de exemplu, la Hidroelectrica, economii de peste un miliard de lei in trei ani, prin centralizarea proceselor de achizitie a bunurilor sau serviciilor si prin concentrarea puterii la un numar limitat de decidenti. Deci una este centralismul si alta este etatismul!  

Interventia statului intr-o economie de piata nu poate fi interpretata decat ca un factor de franare a dezvoltarii tarii, atat la nivel micro cat si macroe­conomic. Ea poate sa reprezinte si un ajutor de stat de natura sa infranga principiul competitivitatii, al con­curentei, al liberalizarii pietelor si libertatii contractuale sau comerciale.

Egalitarismul social, caruia inca ii suntem tributari, este de asemenea contraproductiv. Oamenii nu sunt egali nici macar la momentul conceperii lor. Si, pana la urma, egali in ce? În mizerie? În mediocritate? În promiscuitate? Trebuie sa acceptam aceasta idee, conform careia unii sunt mai inzestrati, pot sau isi doresc mai mult si nu trebuie sa-i pizmuim, sa-i uram pentru asta. O tara, cu cat are indivizi mai bogati, cu atat este mai prospera. Prosperitatea acestor beneficiari ai tranzitiei se redistribuie, pana la urma, pe orizontala sociala. Cu cat dobandesc mai multa avere, cu atat platesc mai multe taxe la stat. Deci trebuie sa promovam si sa cultivam spiritul antreprenorial, caci el este izvorul prosperitatii sociale. Urmand zicala din popor – „Sa moara si capra vecinului”, cum un compatriot scoate capul din mocirla, o intreaga armata de frustrati isi unesc fortele sa-i dea la gioale nefericitului roman care isi permite sa lase o dara, o urma sau o caramida a trecerii sale prin viata si timp. Înapoi – ii striga in cor vajnicii aparatori ai nimicului de facut – in haznaua destinului nostru colectiv! 

 

Ce s-ar fi putut face atunci sau ce se poate face de acum incolo pentru a indrepta pe cat se poate unele lucruri?


Cheia tuturor reusitelor este munca pe care noi am pus-o la stalpul infamiei dupa 1990. Am facut tot ceea ce se poate pentru a o goli de continut, de semnificatie, mesaj si simbol. Munca nu este un concept sau un slogan bolsevic! Nu tot ceea ce a fost in comunism a fost rau, asa dupa cum nu tot ceea ce e in capitalism e bun. Trebuie sa avem intelepciunea sa luam ceea ce este mai bun si dintr-un sistem si din altul.

 

Tranzitia a fost destul de dureroasa, intrucat nu eram pregatiti sa trecem la o economie de piata, sa punem accent pe munca, pe creativitate, pe abnegatie, loialitate, pe seriozitate si pe asumare.

 

Dupa '90 s-a creat o gaura neagra. Toate acele principii si valori, pana la urma identitare natiunii si care au asigurat supravietuirea poporului roman in perioada comunista, au fost abandonate. Problema e ca in locul lor nu am pus nimic. De atunci am promovat inconstient nonvaloarea, kitsch-ul, grotescul, promiscuitatea. Suntem incontesta­bil niste maestri ai absurdului, iar presa si-a adus un aport semnificativ in cultivarea acestor nonvalori. Avem o presa care nu construieste, ba din contra, distruge cariere, destine si vieti. Este o presa a facilului, a senzationalului si ridicolului. Nu se mai promoveaza nimic pozitiv! Evident, o stire pozitiva nu e breaking news, nu e pe prima pagina a ziarelor, nu genereaza nici audienta si nici tiraje. În schimb, o stire negativa face furori, rating, genereaza dezbateri aprinse si satisface pofta de cancan a unei natiuni hranite, in ultimii zeci de ani, cu mult, cu foarte mult circ si, din pacate, cu prea putina paine. Suntem printre putinele tari din Europa care nu au o lege a presei. Cata vreme nu functioneaza autocenzura, este de datoria statului sa-si protejeze cetatenii de furia unor pseudojustitiari sau deontologi care, in numele dreptului la informare, al interesului public sau, mai nou, al interesului national, calca in picioare valori fundamentale ale omului: demnitatea, intimitatea, libertatea si, pana la urma, viata. Dar trebuie sa recunoastem insa si faptul ca presa este cel mai mic rau din aceasta tranzitie de nicaieri spre niciunde.

 

În ultimii 25 de ani am asistat neputinciosi la un proces de dezumanizare. Generatiile postdecembriste si-au pierdut radacinile. Nu mai cred in nimeni si in nimic. Nu mai au respect fata de dascal, fata de parinte, nu mai au simtul datoriei fata de patrie, al sacrificiului pentru semeni, al credintei in Dumnezeu. Am devenit sclavii banului si ai puterii. Ne cerem cu obstinenta drepturile, uitand ca avem si obligatii. Ne-am dezvoltat o mentalitate de asistat, iar indolenta, delatiunea, frivolitatea, grobianismul si mediocritatea le-am ridicat la rang de virtuti. Traim o profunda drama. Drama dezumanizarii. Pentru ca ce devine un om fara principii, valori si sentimente decat un animal? Un animal domestic, dar in fond tot un animal. Usor de dresat si de condus. Si totusi, ei sunt Romania de maine si este datoria noastra sa veghem si sa modelam destinul acestor generatii.

 

Puteti sa ne dati un exemplu concret de greseli si felul in care ar fi putut ele fi indreptate?

 

Sa vorbim de sistemul energetic – ca tot suntem la Hidroelectrica. Toata zestrea de putere a Romaniei insemna circa 24 de mii de MW. Firme precum UCM Resita, Romelectro, Hidroconstructia, ISPH, Energomo­ntaj sunt cele care au cladit de la zero sistemul energetic national. Dupa ‘90, aceste firme au devenit indezirabile. Nici una dintre ele nu s-a mai calificat la vreo lucrare de retehnologizare! Aceste lucrari, ce depasesc ca valoare 1 miliard de euro, au fost date cu incredintare directa, fara parcurgerea unor proceduri de licitatie, catre doar doua firme straine. Evident ca avand acest monopol, au practicat preturi exorbitante si au executat lucrari de calitate discutabila.

 

Cand, intr-un tarziu, statul roman a realizat ca firmele romanesti au fost discriminate ani de zile, timp in care toate lucrarile de infrastructura publica au fost incredintate unor firme straine prin nesocotirea interesului public, a incercat sa repare aceasta greseala. Dar, pentru multe dintre firmele romanesti care au pus umarul la industrializarea Romaniei, care au cladit de la zero sistemul energetic national, care au dezvoltat reteaua de drumuri si cai ferate, era prea tarziu. Pentru simplul motiv ca ele disparusera de pe piata. Acele, putine, care s-au incapatanat sa reziste unei tranzitii eco­nomice nemiloase si unei concurente neloiale din partea firmelor straine sunt astazi decapitalizate, fara lucrari de referinta si cu o cifra de afaceri care le desca­lifica in orice achizitie publica cu valori de peste 20-30 milioane de euro.

 

Suntem singura tara care, intr-un mod salbatic si incon­stient, si-a exploatat resursele primare si a exportat tot ce inseamna materie prima, punand astfel pe butuci tot ceea ce ar fi trebuit sa fie industrie prelucratoare. Am devenit importator net de carne, fructe, legume, cereale. S-au facut niste greseli impardonabile in domeniul agriculturii. Doar am fost granarul Europei candva. Acum sistemul de irigatii a fost distrus aproape complet. În 1989 aveam 3,2 milioane de hectare irigate, astazi avem in jur de 150.000 ha. De vreo doi ani de zile incerc sa promovez ca strategie nationala refacerea sistemului de irigatii al Romaniei. Aceasta ar rezolva si problema producatorilor termo Oltenia si Hunedoara, care nu au ce sa faca cu excedentul de energie acumulat pe timp de noapte sau weekend. Plecand de la acest excedent de energie, generat de termisti in gol de sarcina si care nu poate fi valorificat, se discuta tot mai aprins de constructia centralei prin pompaj Tarnita Lapustesti. Un proiect megaloman, care ar costa Romania in jur de 1,5 miliarde de euro si care nu i-ar aduce niciun beneficiu.

Refacerea sistemului de irigatii ar rezolva aceasta problema, pentru ca ar prelua surplusul de energie de la termisti chiar noaptea, cand se fac udarile la culturi. Sistemul de irigatii, odata refacut, va crea cateva zeci de mii de locuri de munca, va salva industria de pompe din Romania, intreprinderi, cum ar fi Aversa, UCMR Resita, ar da stabilitate culturilor la hectar, generand excedent de productie care sa fie valorificat la export. Una peste alta, pe tot acest lant de care am vorbit, s-ar putea obtine anual venituri suplimentare la bugetul statului de peste 1 miliard de euro.

 

Avem o radiografie completa a ceea ce am facut si ce facem acum. Daca ar fi sa tragem o linie, ce ar trebui sa facem in viitor ca sa nu ramanem aici, anchilozati in acest tipar?

 

Nu avem o clasa antreprenoriala pentru ca am deschis prea larg portile Romaniei, in 1990, pentru capitalul strain. Trebuia sa fim ceva mai protectionisti cu capitalul autohton. Trecerea de la un sistem centralizat la unul de piata nu a fost usoara si au mai existat si cazuri in care institutiile statului au trebuit sa mai inchida si ochii. Vorbim doar de acea acumulare primitiva de capital, specifica oricarei tranzitii de la o economie centralizata la una de piata. Sigur, la un moment dat trebuie sa tragi linie, eventual sa dai o amnistie, sa comunici noile reguli prin care toti contribuabilii, persoane fizice sau juridice trebuie sa se conformeze, sa implementezi un pachet de legi si  masuri care sa combata eficient evaziunea fiscala. Pana la urma, sistemul de sanatate, sistemul educational, administratia publica centrala si locala, infrastructura terestra si feroviara depind de gradul de colectare a taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat. Dar trebuie sa intelegem ca si excesele de represiune ale statului sunt contraproductive din punct de vedere economic. Nu e normal ca acum, in 2015, sa iei marii proprietari de companii romanesti si sa ii cazezi la Beciul Domnesc. Acesti antreprenori inseamna sute de mii de locuri de munca si miliarde de euro la buget. Interesul statului la o infractiune economica nu este sa tina patronii de firme ani de zile la puscarii, pentru ca asta inseamna costuri, ci sa recupereze prejudiciul. Eventual cu varf si indesat, cu penalitati si dobanzi de intarziere.

 

Romania are nevoie de o clasa antrepre­noriala puternica, una care sa tina cat de cat piept tendintei hegemoniale a marilor cor­poratii care vad oportunitati in deschiderea pietelor intr-o economie globalizata. Aceste multinationale au deja rutina exercitiului economic si au o cifra de afaceri de ordinul miliardelor si implicit o alta forta de penetrare. Daca nu mai ai nimic al tau, devii no man’s land. Asa este si cu capitalul autohton. Orice tara ia niste minime masuri protectioniste, indiferent de modelul de piata. Si Germania, si Anglia, si Franta au astfel de masuri prin care sa stimuleze, sa incurajeze si sa protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de masuri protective si acum se vede. Am devenit o piata de desfacere pentru multe industrii. Noi, care in multe domenii aveam pozitii de top. Pana la urma trebuie sa ne adaptam politicile economice in acord cu interesul national care reclama intarirea clasei antreprenoriale si a capitalului autohton, ce reprezinta veritabile motoare de crestere economica si piloni de stabilitate sociala.


La Hidroelectrica ati reusit sa implementati un model de succes. În ce a constat el?

 

Noi am incercat un experiment la Hidroelec­tri­ca. Am demonstrat ca exista viata si in insol­venta si va exista viata si dupa insol­venta. Noi am facut istorie la Hidroelectrica. Am realizat un lucru care pana mai ieri era de neimaginat. Am aratat ca si companiile statului pot sa genereze stabilitate, incredere si profit, cu conditia ca managementul aces­tor companii sa fie incredintat unor oameni recomandati de competente profesionale, de moralitate, de capabilitati manageriale si nu doar de carnetul de partid.

Din cele aproape 700.000 de firme inregis­trate in Romania, statul roman are partici­patii la mai putin de 1000. Daca statul va continua sa administreze clientelar aceste companii, daca va mai interfera in mana­gementul lor, atunci si acestea vor disparea, generand somaj, arierate, falimente.

Evolutia Hidroelectrica a fost una specta­culoasa: de la cea mai indatorata companie din Romania, la cea mai profitabila companie din Romania. În 2012 avea datorii de 1,2 miliarde de euro. Astazi are mai putin de 110 milioane de euro, datorii care nu sunt scadente. De la pierderi de 170 milioane de euro in 2011 si 2012 la un profit cumulat de 500 de milioane de euro pe ultimii doi ani de zile. Profitul pe primele sase luni la Hidroelectrica este in jur de 170 de milioane de euro. Vorbim de o performanta!

S-au implementat foarte multe masuri de optimizare a costurilor de productie, a organigramei, s-au redefinit fluxuri si procese. Am desfiintat 6 sucursale din 13, am renegociat sau denuntat 487 de contracte. Asa cum am spus inca din 2012, la Hidroelectrica nu au fost doar 10 baieti destepti, ci 500 de baieti destepti. 500 de contracte impovaratoare, in care preturile erau de 3 pana la de 18 ori mai mari decat media pietei. Hidroelectrica a fost o vaca de muls pentru multi baieti destepti din toate sferele. Hidroelectrica este societatea cu cea mai mare dispersie teritoriala din Romania, avand capacitati de productie in 32 de judete. De aceea, Hidroelectrica este o companie strategica si vitala pentru natiu­nea romana. Hidroelectrica este Romania. Si la propriu si la figurat. Hidroelectrica este cea care a adus lumina in viata, mintile si casele oamenilor. Acesta a insemnat de fapt procesul de electrificare a Romaniei. Iata de ce trebuie sa ne raportam la Hidroelectrica ca la un bun al natiunii, al tuturor romanilor, asa trebuind sa ramana si dupa insolventa.

Anul trecut, Hidroelectrica a fost cea mai profitabila companie din Romania, cu o EBITDA de 65% din cifra de afaceri, dubla fata de Petrom sau Romgaz. Am ridicat stacheta foarte sus, am transformat Hidroelectrica intr-un model de reorganizare sustenabila, intr-un model aspirational, intr-un generator de bune practici si pentru celelalte companii, fie de stat sau private, care vor sa se restructureze si sa se eficientizeze economic.

 

Cat de mult conteaza calitatea managerului intr-un astfel de proces?

 

În ceea ce ma priveste pe mine ca om, eu nu mi-am facut decat datoria, generand perfor­manta si plusvaloare in toate companiile pe care le administreaza Euro Insol. Dar asta vedeti ca presupune foarte multa truda. O munca fizica de 14 ore pe zi, 7 zile din 7, cu privatiuni si sacrificii. Poate mi-as fi dorit si eu un copil, o familie. Dar pana la urma, toate au un pret. Eu mi-am asumat acest pret. Pentru ca am constientizat ca Romania are nevoie si de astfel de oameni, care sa se dedice unui crez sau ideal, care sa se puna in slujba interesului public. Îmi amintesc aici vorbele lui Kennedy: nu te intreba ce face tara pentru tine, ci intreaba-te ce faci tu pentru ea.

Manager in Romania e un fel de rara avis. Avem foarte multi directori si foarte putini manageri. Si sa stiti ca este o diferenta fundamentala intre cele doua clase de profesionisti. Un director asteapta sarcini, pe cand un manager imparte sarcini. În toate companiile si institutiile statului intalnim foarte multi directori si putini, spre deloc, manageri. Mai ales in ultimul an de zile, de cand DNA-ul livreaza aproape zilnic marfa proaspata la beciul domnesc, nici un director, functionar sau demnitar nu-si mai asuma nimic. Toti inventeaza pretexte, toti rostogolesc problema, toti amana luarea de­ciziei si toti asteapta lumina de la sefu’. Putine companii au norocul, precum Hidroelectrica, de a avea la butoane un despot luminat, care isi asuma in fiecare zi decizii. Acesta este, de fapt, marele handicap al Romaniei: lipsa de asumare a deciziei. Si vedem si constienti­zam ca fiecare zi cu care intarziem sa luam decizii ne costa. Am peste 25.000 de salariati si vreo 300 de directori in subordine. Pe toti ii incurajez sa fie creativi, sa fie loiali companiei si tarii, sa munceasca mai mult si mai bine, sa genereze performanta si plusvaloare, dar in primul rand sa-si asume decizii.

 

Unde va vedeti peste 25 de ani si unde vedeti Romania peste 25 de ani?

 

O reforma nu se face cu armate de oameni si nici cu generali. Orice reforma se face cu trei oameni: un vizionar, un ideolog si un strateg. Suntem o natiune inzestrata cu atatia oameni de valoare si totusi nu i-am gasit pe cei trei, inca. Sigur, daca e sa vorbim din punct de vedere macroeconomic, trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, pentru ca suntem pe drumul cel bun. Primul trimestru al anului 2015 a consemnat cea mai mare crestere economica din Europa, de 4,2%, 2014 – cel mai mic deficit la nivelul UE, 2013 – cea mai mare crestere anualizata. Sunt niste performante care ar trebui sa ne incurajeze sa continuam reforma si sa-i sustinem pe acei promotori ai dezvoltarii si ai prosperitatii sociale. Dar asta nu este valabil si la romani. Suntem natiunea care de una singura isi face cel mai mare rau. Suntem natiunea care dintotdeauna si-a ucis conducatorii si care va da jos un guvern si un premier care si-au facut datoria fata de tara. Va urma o alta criza politica, care va frana acest progres al Romaniei inregistrat in ultimii 3 ani.

Fac parte dintre cei vreo mie de oameni asumati, care cu o anumita incapatanare, indiferent de riscuri, vor sa mearga pana la capat, straduindu-se sa puna Romania pe o traiectorie de normalitate, modernitate si europenitate, sa faca lucruri si sa lase o urma a trecerii lor prin viata si timp. Nu m-am considerat niciodata un model, dar acele generatii de tineri nascute dupa ‘90 chiar au nevoie de modele aspirationale, de niste oameni care au demonstrat ca sunt ceva prin ei insisi. Oameni care n-au primit nimic de-a gata, care au plecat de foarte jos si au ridicat imperii.

Indiscutabil exista speranta, cred in forta acestor generatii, chiar daca sunt dezrada­cinate, chiar daca ele nu mai cred in nimeni si in nimic. Pana la urma, viitorul, salvarea aces­tei natiuni sta tocmai in aceste generatii apa­rent apatice, demotivate si usor resem­nate. Paradoxal, este insasi conditia intelectualului roman care s-a nascut resemnat, lipsit de spirit civic si neangajat social.

Cred organic in destinul glorios si colectiv al acestei natii. Asa cum spuneam, suntem o natiune atat de inzestrata... Doar ca trebuie sa ne scuturam de aceasta letargie, de aceasta detasare, sa fim mai implicati in treburile cetatii si sa ne proiectam viitorul conform aspiratiilor noastre. Munca, bine facuta, reprezinta fundatia si temelia acestui viitor. În cei 25 de ani de originala tranzitie am creat niste modele facile de cariera si de pozitionare sociala, care de fapt sunt niste forme fara fond. În aceste vremuri, personalitate in Romania inseamna sa fii fotbalist, fotomodel, star pop, prezentator TV. Cred ca a venit timpul sa promovam acele valori si acei oameni care au substanta, care inspira, motiveaza, dau dovada de creativitate, de inovatie si de asumare. Doar raportandu-ne la astfel de oameni vom avea niste modele sanatoase pentru tinerii nostri, care mai au inca multe de invatat si de acumulat.

Eu vad Romania peste 25 de ani nu neaparat ca o tara desavarsita, pentru ca nu exista o astfel de tara, dar  o vad departe. Tocmai pentru ca suntem o tara echilibrata, atat din punct de vedere al populatiei, al suprafetei, cat si al potentialului agricol, al resurselor si al potentialului intelectual. Razboaiele secolului XXI se duc pe resurse de hrana, minerale etc. Noi le avem, pentru ca suntem o natiune si un pamant binecuvantat de Dumnezeu. Le avem deopotriva pe toate, dar le exploatam salbatic! Si iar imi vine in minte un vers: „Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta“. De ce a trebuit sa dam strainilor cuprul, aurul, lemnul, petrolul, de ce a trebuit sa dam toate resursele tarii? Orice tara privatizeaza, insa se rezuma la un pachet de maximum 20-40%, pentru a acoperi necesarul de capital si retehnologizare. Daca vindem totul cu nesabuinta, la ce condam­nam generatiile care vin, daca nu la saracie? Le facem iar vasali? Suntem tributari inca aceleiasi filosofii de viata, incrustata in ADN-ul natiunii romane, „capul plecat sabia nu-l taie!“ Ce inseamna asta daca nu lasitate si tradare, abandon si resemnare? Aratati-mi ce alta natiune are o astfel de filosofie? Nici una! Am platit tribut in fete virgine Înaltei Porti, ne-am cedat tezaurul la rusi si acum astep­tam lumina de la marele licurici. Dintot­deauna am pupat inelul unora mai mari, pentru ca dintotdeauna ne-a fost frica sa fim noi insine mari. Trebuie sa intelegem ca zi­durile na]iei sunt tocmai acesti copii frumosi de dupa 1990. Si de aceea trebuie sa fim responsabili in a-i educa si a le insufla acele valori perene si imuabile ale natiunii romane.

 Cum ma vad eu peste 25 de ani? Nu ma vad fizic, eventual doar spiritual, prin ceea ce o sa ramana dupa mine.

 

„O generatie se duce

Încet o soarbe asfintitul

Purtandu-ne prea greaua cruce

Ramanem noi si infinitul“.

 

 Cum vad Romania peste 25 de ani? Va raspund tot in versuri:

 

„Cred in generatia mea cu destin de Christ

Alta credinta n-am

Deci exist“.

 

La fel va exista si Romania. Pentru ca e nemuritoare.

 

Articolul in format PDF